De ce am ales Sibiul?
E greu de spus. E un oras care mi s-a pus la suflet si
de foarte mult timp vroiam sa il vizitez, dar mai mereu apareau, sa zic asa “obstacole”.
Aceasta escapada nu a fost planuita, chiar deloc.
Totul a venit asa, spontan. Mergem la Sibiu? Ok, hai!
Zis si facut.
Cu ajutorul google-lui am rezolvat cazarea, am luat
bilete pentru tren si, uite asa, vineri dimineata la ora 5:00 ne aflam in tren
spre Sibiu.
Mare bucurie, mare care s-a lasat cu emotii din cauza
vremii. Cu cat ne apropiam cu atat norii erau tot mai grei si amenintau a ploaie.
Sa ajungem noi la Sibiu si sa nu tina vremea cu noi? Nu se poate asa ceva! Cu
degetele incrucisate am sperat pana in ultimul moment. Cred ca functioneaza,
pentru ca la noi chiar a mers. Cum am pus piciorul in Sibiu a inceput sa apara
soarele de dupa nori.
Ajunse la pensiune am fost intampinate de gazda cea
mai mica :)
Din cate ne-a povestit doamna de la
pensiune despre el: il cheama Bobita si a fost luat de pe strada, spalat,
ingrijit, dus chiar si la coafor. Oricum
era foarte simpatic si prezent de fiecare data.
Si uite asa ne-am incaltat cu cei mai confortabili
pantofi si am pornit la pas spre centrul vechi. Cateva ore bune ne-am plimbat
pe stradutele inguste si intortochiate, care sunt atat de pline de istorie si
cand te gandesti de cati ani sunt batucite. Daca inchizi ochii pentru o secunda
in toata agitatia si zgomotul din jurul tau parca poti auzi tropotul produs de
copitele cailor pe pavajul strazilor.
Ne-am bucurat de acei ochisori de pe acoperisul
caselor, care de fiecare data parca ne urmareau sau priveau plictisiti la
aparatul foto.
Dupa ce am strabatut la pas stradutele intortocheate
si am urcat si coborat trepte ale caror numar l-am pierdut la numarat, am ajuns
la Turnul Sfatului din Piata Mica. La baza Turnului se afla un domn foarte
simpatic unde poti plati 2 lei pentru a urca pana in varf. Dupa scarile spirala
ajungi in sfarsit. Pe moment esti prea ocupat sa iti tragi sufletul pentru a te
putea bucura de peisajul care se afla in fata ta. Parca toti ochisorii de pe
acoperisurile caselor si-au indreptat privirile spre noi.
Incet, incet se simtea atat oboseala de pe drum cat si
orele petrecute “ratacindu-ne” pe stradute.
Inca
de cu seara aveam stabilit obiectivul pentru a doua zi : Muzeul Satului
Pensiunea unde am stat este foarte bine plasata, se
afla undeva la jumatatea traseului dintre Muzeul Satului si Centrul Vechi. Asa
ca in dimineata urmatoare ne-am trezit cu forte proaspete si pornite sa vizitam
Muzeul.
Inca de la inceput va pot spune ca de la intrarea in
Muzeu mi-a atras atentia agitatia facuta de mirese J. Cred... nu, nu…sunt sigura ca in acea zi am vazut
cele mai multe mirese. Prin parcul pe care-l vizitam, miresele cu tot alaiul
lor apareau ca ciupercile dupa ploaie. Fara sa exagerez pot spune ca am vazut
in jur de 8 mirese.
Ei bine, sa revenim la Muzeu care este mult mai
interesant. Ai nevoie de cel putin jumatate de zi pentru a-l vizita. Se intinde
pe 96 de hectare si are aproximativ 10 km de alei, de-a lungul carora se gasesc
in jur de 300 de cladiri, deci ai ce vizita.
Pentru a te putea bucura de
fiecare in parte, trebuie sa intri, sa simti mirosul, sa atingi. Asa ai ocazia
sa afli unde si in ce conditii au trait, din ce mestesuguri isi castigau traiul
cei din urma.
Pe parcursul acestei vizite poti sa iti odihnesti
picioarele pe bancutele aflate in fata caselor sau de pe marginea lacului,
rontaind cate ceva, bineinteles ca nu singur, ci cu ratustele de pe lac.
Dupa cateva ceasuri bune, ne-am indreptat spre cazare
pentru a o lua din nou din loc. De data aceasta spre centru, pentru a vedea
Sibiul si noaptea. Se vedea ca era weekend, agitatie, multi turisti rataceau,
admirand cladirile luminate. Parca nici ochisorii nu aveau somn si erau atenti
la tot ceea ce se intampla in jurul lor.
Si
uite asa vine duminica, ultima zi pe care o petrecem in Sibiu. Cum oboseala
si-a spus cuvantul, fara sa vrem ne-am trezit mult prea tarziu, asa ca am mai
dat o ultima tura de centru pentru a achizitiona suveniruri pentru cei dragi.
Pe nesimtite s-a apropiat ora plecari si ne-am
indreptat cu pasi marunti si regrete spre gara, dar cu amintiri placute si speranta ca intr-o zi ne vom
intoarce.
Este un oras care merita vizitat !
